Opiniile asupra modului în care guvernele au gestionat lupta împotriva pandemiei de COVID-19 diferă enorm în Europa, potrivit unui sondaj care arată că italienii sunt deosebit de duri în privinţa Uniunii Europene, relatează AFP.

Sondajul a fost realizat în iunie şi iulie pentru think tankul More in Common (Destin comun), dar a fost făcut public abia joi, după ce a fost comunicat unor oficiali cu rang înalt de la Berlin, Paris, Bruxelles şi Londra, scrie Agerpres.

El oferă indicii despre ce a contribuit la decizia istorică a statelor membre ale UE, totuşi divizate, de a finanţa în comun planul uriaş de relansare a Europei.

Rezultatele arată o dezamăgire a italienilor faţă de UE, pe fondul unei lipse de solidaritate din partea partenerilor europeni pe măsura agravării crizei, în special din partea Olandei, care au acceptat planul de relansare cu numeroase reticenţe şi după discuţii aprinse la summitul european din iulie.

Doar 33% dintre italienii chestionaţi declară că apartenenţa la UE este un lucru bun, iar 44% dintre aceştia afirmă că încrederea lor în Uniune a scăzut în timpul crizei.

Sondajul evidenţiază, de asemenea, o reacţie foarte diferită la criză în ţările europene studiate (Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, precum şi Regatul Unit, nemebru al UE).

Majoritatea persoanelor chestionate în Regatul Unit (62%), Olanda şi Germania (57% în fiecare din cele două ţări) declară că pandemia "a arătat că cei mai mulţi oameni din ţara noastră sunt preocupaţi unii de alţii". În Franţa, această cifră este de numai 40%.

Francezii sunt, de asemenea, negativi cu privire la faptul dacă răspunsul naţional la COVID-19 i-a făcut "mai mândri de ţara lor", doar 39% se declară "mândri". Procentul este identic pentru Regatul Unit.

De cealaltă parte, mândria naţională domneşte în Germania şi Olanda, unde circa două treimi dintre repondenţi s-au declarat mândri de modul în care ţara lor s-a comportat în timpul crizei.

La întrebarea dacă guvernul a fost "competent" în faţa pandemiei, 72% dintre germani răspund afirmativ, faţă de numai 40% dintre francezi şi britanici.

Iar persoanele chestionate în Franţa nu par convinse pentru viitor: abia 35% dintre acestea se declară "încrezătoare în capacitatea guvernului de a răspunde provocărilor care ne aşteaptă". Proporţia atinge 67% în Olanda şi 60% în Germania.

Sondajul a fost realizate prin metoda cotelor, pe un eşantion de 2.000 de persoane în fiecare ţară.

Sursa foto: praszkiewicz / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri