Premierul kosovar Avdullah Hoti s-a declarat favorabil ideii de a redenumi în ''Trump'' lacul denumit în prezent Ujman/ Gazivoda, situat în Kosovo şi Serbia, ca recunoştinţă pentru recenta mediere a preşedintelui american Donald Trump în vederea normalizării relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina.

''Consider binevenită propunerea (...) ca Lacul Ujman să fie redenumit Lacul Trump'', a scris Hoti pe contul său de Twitter, scrie Agerpres. Potrivit şefului executivului kosovar, ideea schimbării numelui lacului îi aparţine lui Richard Grenell, mediatorul Casei Albe la negocierile dintre Serbia şi Kosovo.

Însă portalul kosovar Kossev scrie că mediatorul american ar fi făcut această propunere doar ca o glumă, când a văzut că sârbii şi kosovarii nu reuşesc să cadă de acord nici măcar asupra unei denumiri comune a lacului.

Avdullah Hoti şi preşedintele sârb Aleksandar Vucic au convenit pe 4 septembrie la Washington normalizarea relaţiilor economice dintre Serbia şi Kosovo, dar mai rămâne un drum dificil de parcurs până la soluţionarea conflictului dintre cele două părţi.

Acel lac strategic, pe care kosovarii albanezi îl numesc Ujman şi sârbii Gazivoda, este unul dintre punctele majore de divergenţă între Belgrad şi Pristina, de la autoproclamarea independenţei de către Kosovo în anul 2008.

Retail jobs

Documentul semnat la Washington cuprinde şi un document pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru gestionarea acestui lac aflat în cea mai mare parte a sa pe teritoriul din nordul Kosovo populat de sârbi.

Un grup de sârbi kosovari au instalat joi pe un pod al lacului inscripţia în limba engleză 'Trump bridge' (Podul Trump), în apropiere apărând şi o altă pancartă cu mesajul: ''Preşedinte Trump, sârbii din Kosovo vă mulţumesc pentru că aţi adus pacea''.

Sursa foto: Evan El-Amin / Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri