Mii de opozanţi faţă de măsurile restrictive împotriva pandemiei de coronavirus au format un lanţ uman sâmbătă pe malurile lacului Constance, la frontiera germano-elveţiană, în prezenţa unor puternice forţe poliţieneşti desfăşurate pentru a preveni eventuale tulburări, relatează France Presse, citat de Agerpres.

Timp de aproape 30 de minute, manifestanţii s-au adunat pe malurile acestui lac situat între Germania, Elveţia şi Austria.

Ei se legaseră unii de alţii cu eşarfe, cu bucăţi de ţesături şi corzi, lanţul uman întinzându-se de ambele părţi ale frontierei între Germania şi Elveţia, care trece printr-un parc din zona oraşului Konstanz (sud-vestul Germaniei).

Poliţia, evocând o situaţie "foarte calmă", a apreciat numărul participanţilor la circa 1.000 în sectorul Konstanz.

Organizatorii prevăzuseră iniţial prezenţa a circa 15.000 de persoane şi intenţionau să facă înconjurul lacului până în Austria, ceea ce - potrivit canalului de televiziune n-tv - părea "foarte, foarte dificil" de realizat.

Această manifestaţie a avut loc la iniţiativa unor "gânditori liberi", o reuniune heteroclită de opozanţi ai măsurilor legate de pandemia de COVID-19 care au organizat deja două manifestaţii cu participarea a zeci de mii de persoane la Berlin în cursul verii.

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri