Violențe în Germania în cadrul protestelor organizate împotriva restricțiilor

Demonstraţiile din oraşul german Kassel (landul Hessa) împotriva restricţiilor legate de COVID-19 au degenerat sâmbătă în violenţe între poliţie şi protestatari, transmite dpa.

Poliţia a afirmat că mai multe mii de persoane s-au adunat în centrul oraşului Kassel pentru un protest neautorizat, în pofida recomandărilor.

Forţele de ordine au folosit spray-uri cu piper şi bastoanele împotriva manifestanţilor atunci când aceştia au încercat să rupă un cordon al poliţiei. Mai multe persoane au fost arestate. Mulţi dintre manifestanţi erau susţinători ai aşa-numitei mişcări Querdenken, formată din contestatari ai COVID-19, activişti de extremă dreapta şi opozanţi ai vaccinării.

Sursa foto: Youtube Printscreen / Ruptly

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri