Italienii vor fi obligaţi în curând să poarte mască permanent în exterior, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii din Italia, Roberto Speranza, care a confirmat astfel informaţii apărute în presă privind noi măsuri pentru ţinerea sub control a răspândirii coronavirusului.

Guvernul intenţionează "să extindă obligaţia de a purta mască şi în exterior", a afirmat Speranza în Camera Deputaţilor, camera inferioară a parlamentului. Măsura ar urma să fie inclusă într-un decret programat a fi adoptat miercuri, potrivit Agerpres.

Speranza a mai spus că va exista o aplicare mai strictă a regulilor de distanţare în spaţiile publice, dat fiind riscul de contaminare în adunările de persoane. Purtatul măştii este deja obligatoriu pentru activităţi în exterior în unele regiuni din Italia, printre care Sicilia, Campania şi Lazio. Ultimele două sunt regiunile care includ oraşele Napoli şi Roma.

Obligativitatea nu se aplică pentru copiii de sub şase ani, persoanele cu dizabilităţi, clienţii din exterior ai barurilor şi restaurantelor sau persoanele care fac sport ori exerciţii fizice.

Autorităţile italiene intensifică măsurile pentru limitarea răspândirii coronavirusului, ca răspuns la o creştere semnificativă a numărului zilnic de contaminări, care a ajuns la cel mai ridicat nivel de după sfârşitul lunii aprilie.

Citeste si:
Ludovic Orban: Am capacitatea de a reface coaliția, dacă voi...
Ludovic Orban: Am capacitatea...

Luni, au fost înregistrate 2.257 de cazuri pentru 24 de ore, comparativ cu 1.494 în urmă cu o săptămână.

Sursa foto: Agerpres

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri