Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a dat joi dispoziţie guvernului de la Minsk să nu mai recunoască diplomele universitare ale studenţilor belaruşi care studiază în străinătate, unde aceştia sunt supuşi unei ''spălări a creierului''.

'Am instruit guvernul să ia în perioada următoare măsuri pentru a refuza recunoaşterea diplomelor primite în străinătate'', a semnalat Lukaşenko conform Agerpres.

''Unii vor să plece în străinătate. Polonezii, lituanienii şi alţii îi invită. Le vom da chiar mâine biletul, să plece !'', a adăugat el, dar imediat a avertizat că 'dacă doriţi să studiaţi acolo, trebui să ştiţi că veţi fi supuşi unei spălări a creierului, cum fac polonezii cu oamenii noştri care studiază acolo şi care vor fi trimişi aici ca o Coloană a Cincea''. ''Asta nu se va întâmpla'', a promis Lukaşenko.

Potrivit website-ului TUT.by, mai mulţi profesori belaruşi ar fi fost concediaţi pentru că s-au alăturat grevei generale cerute de opoziţie pentru a-l forţa pe Lukaşenko să părăsească puterea şi ar exista de asemenea studenţi exmatriculaţi din acelaşi motiv.

Retail jobs

Însă preşedintele susţine în acest context că ''o temă foarte importantă este securitatea studenţilor''. ''Toţi criticăm acum studenţii, dar trebuie să înţelegem că ei sunt persoane normale, cu excepţia a 10 sau 15 agitatori. Toţi am fost studenţi şi ne amintim că atunci când unul face ceva ceilalţi îl urmează de teama că ar putea fi etichetaţi drept trădători'', spune Lukaşenko. ''Statul le dă ocazia să studieze. Dar, repet, trebuie să garantăm securitatea acelora care doresc să studieze, şi ei reprezintă 95%'', a insistat preşedintele contestat de opoziţie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri