Rusia a depășit 2 milioane de cazuri de COVID-19

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în Rusia a depăşit pe 19 noiembrie 2 milioane, pe fondul unui val de noi contagieri şi decese în ultimele luni, scrie Agerpres.

În prezent, Rusia ocupă locul al cincilea în topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de COVID-19, cu un total de 2.015.608 de cazuri, potrivit unui serviciu de monitorizare la nivel federal care oferă statistici zilnice.

Serviciul a raportat joi o creştere record a numărului zilnic de decese, 463, şi de cazuri noi, peste 23.000.

În total, Rusia a înregistrat circa 35.000 de decese asociate direct cu noul coronavirus. Numărul deceselor nu include persoanele care au contractat virusul însă au murit din alte cauze.

Preşedintele Vladimir Putin a respins posibilitatea impunerii unor noi măsuri de lockdown, după ce acest tip de demersuri au devastat la începutul acestui an economia Rusiei.

Putin a descris situaţia coronavirusului drept "complicată, dar controlabilă", săptămâna aceasta, la o şedinţă cu oficiali de rang înalt, potrivit unei transcrieri oferite de Kremlin.

Autorităţile federale ruse au dispus purtarea măştilor şi a mănuşilor în toate zonele publice aglomerate şi au sfătuit vârstnicii şi alte persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire să nu iasă din case decât dacă acest lucru este absolut necesar.

Sursa foto: Viacheslav Lopatin / Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri