24 Noiembrie 2020

Marea Britanie va permite reuniunile de familie de Craciun



Autorităţile britanice au decis marţi să relaxeze pentru câteva zile în preajma Crăciunului restricţiile împotriva epidemiei de COVID-19, pentru a permite reuniunile de familie, transmite AFP.

Trei gospodării diferite se vor putea reuni în acelaşi loc, pe o perioadă de cel mult cinci zile, între 23 şi 27 decembrie, iar familiile se vor putea deplasa în interiorul Regatului Unit, a anunţat guvernul de la Londra, după o întrunire între liderii celor patru provincii constitutive (Anglia, Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor).

'Aceste bule vor fi ocazia ca oamenii să-şi întâlnească prieteni apropiaţi şi familia în mod foarte restrâns (...), dar numai pe o perioadă limitată', a declarat ministrul britanic Michael Gove, responsabil cu coordonarea acţiunii guvernamentale.

În Marea Britanie, fiecare provincie îşi decide propria strategie în materie de combatere a epidemiei.

Liderii acestora au optat totuşi pentru o abordare comună pentru sărbătorile de sfârşit de an.

Executivul speră într-o revenire la normalitate în jurul Paştelui, graţie vaccinurilor, printre care cel al proiectului britanic AstraZeneca/Oxford.



Citeste si