25 Noiembrie 2020

Germanii au aprobat un proiect prin care doresc să combată extremismul și rasismul



Guvernul german vrea să combată extremismul de dreapta şi rasismul printr-un amestec de proiecte educaţionale, cercetare şi protecţie a victimelor.

Conform Agerpres, germanii au aprobat un document care evidenţiază 89 de noi iniţiative, pe care ministerele ar urma să le adopte în următoarea săptămână.

Peste un miliard de euro va fi pus la dispoziţie pentru aceste proiecte în perioada 2021-2024, cu alte 150 de milioane de euro ce urmează a fi adăugate după ce vor fi aprobate de o comisie bugetară.

Planul deschide calea pentru crearea de către Ministerul de Interne a unui institut care va evalua eficienţa proiectelor de prevenire a extremismului şi iniţiativele de educaţie politică.

Comisarul pentru antisemitism al guvernului, Felix Klein, a salutat măsurile propuse pentru abordarea acestei chestiuni, precizând că multe dintre mijloacele deja testate pentru combaterea antisemitismului ar putea fi eficiente în lupta împotriva rasismului.

"Antisemitismul şi rasismul reprezintă fundaţia ideologică a extremismului de dreapta. Ele ameninţă tot mai puternic democraţia şi coeziunea noastră", a adăugat el.

Comisia de la nivelul cabinetului a fost creată ca reacţie la o serie de atacuri armate cu motivaţii rasiale care au avut loc la 19 februarie în oraşul Hanau, în apropiere de Frankfurt.

Nouă persoane, toate de origine străină, au fost ucise într-o serie de atacuri într-o singură seară. Presupusul atacator, un german de 43 de ani, şi-ar fi omorât apoi mama, după care s-a sinucis prin împuşcare.



Citeste si