Hackerii nord-coreeni sunt suspectați că au lansat un atac cibernetic împotriva dezvoltatorului britanic de vaccin anti-Covid AstraZeneca în ultimele săptămâni, potrivit CNN.

Hackerii s-ar fi dat drept potențiali angajatori, interesați de serviciile personalului care lucrează pentru compania AstreZeneca și au încercat să-i contacteze pe angajați pe platformele LinkedIn și WhatsApp și să le ofere un loc de muncă.

Aceștia au trimis apoi documente, unii folosind adrese de e-mail rusești, care pretindeau că sunt descrieri ale joburilor, însă care aveau atașate coduri concepute pentru a oferi hackerilor acces la computerele angajaților.

Potrivit surselor, atacul hackerilor nu ar fi avut succes.

În timp ce AstraZeneca a refuzat să comenteze această chestiune, Universitatea din Oxford, care lucrează împreună cu producătorul de medicamente pentru a dezvolta un vaccin împotriva coronavirusului, a declarat pentru CNN că lucrează îndeaproape cu Centrul Național de Securitate Cibernetică din Marea Britanie pentru a beneficia de protecție cibernetică.

Raportarea vine după ce un parlamentar sud-coreean a declarat că țara a contracarat încercările nord-coreene de a sustrage informații de la companiile farmaceutice care lucrează la vaccinurile împotriva coronavirusului.

Sursa foto: Agerpres foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri