Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca urmează să fie combinat cu vaccinul rusesc Sputnik V, au declarat reprezentanții companiei britanice. Potrivit primelor studii, această combinație ar duce la creșterea eficacității antidotului, scrie ndtv.com.

Cercetătorii ruși au sugerat, într-o postare pe Twitter, că AstraZeneca a fost de acord cu propunerea.

”Doi dintre voluntarii Sputnik V se vor înrola cu bucurie în această provocare, pentru a demonstra creșterea eficacității vaccinului AstraZeneca. Folosind doi vectori diferiți de la două vaccinuri eficacitatea antidotului va fi sporită”, au declarat aceștia pe 23 noiembrie.

Oficialii AstraZeneca au precizat că se aflau în căutarea unei astfel de variante, prin urmare, în curând va începe colaborarea cu Institutul Gamaleya din Rusia, cel care a dezvoltat vaccinul Sputnik.

Conform datelor publicate până la acest moment, vaccinul dezvoltat de AstraZeneca, în colaborarea cu Universitatea Oxford, are o eficacitate de 70,4%, în timp ce vaccinul Sputnik V a demonstrat o rată de succes de până la 92%.

Oficialii ruși declară că oportunitatea acestei colaborări arată, pe de o parte, calitatea vaccinului Sputnik, iar pe de altă parte, dorința Rusiei de a lupta, împreună cu celelalte state, împotriva coronavirusului.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri