OMS recomandă purtarea măștilor la reuniunile de familie de Crăciun

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă purtarea măştilor la reuniunile de familie de Crăciun şi la sărbătorile de sfârşit de an în Europa, a anunţat miercuri OMS, avertizând asupra riscului unui al treilea val al pandemiei de COVID-19 la începutul anului 2021, informează Agerpres.

Având în vedere evoluţia pandemiei de COVID-19 în Europa, "există un risc ridicat de reapariţie în primele săptămâni şi luni ale anului 2021", a declarat Biroul regional pentru Europa al OMS într-un comunicat, recomandând "purtarea unei măşti şi respectarea distanţării sociale" la petrecerile de sfârşit de an.

"Reuniunile ar trebui să aibă loc în aer liber, dacă este posibil, iar participanţii ar trebui să poarte măşti şi să menţină distanţa fizică. În spaţiile interioare, limitarea numărului de persoane şi asigurarea unei bune ventilaţii pentru a reduce riscul de expunere sunt esenţiale", a mai spus OMS.

OMS-Europa, cu sediul la Copenhaga, a subliniat că întrunirile în spaţiile interioare pot fi deosebit de periculoase, deoarece se reunesc grupuri de oameni din diferite gospodării şi vârste diferite care poate nu au adoptat aceleaşi măsuri de prevenţie.

"Poate părea incomod să porţi măşti şi să păstrezi distanţa fizică cu prietenii şi familia, însă acest lucru contribuie semnificativ la siguranţa şi sănătatea fiecăruia", subliniază organizaţia, care recomandă evitarea aglomeraţiei în mijloacele de transport.

Pentru sărbătorile şi procesiunile religioase şi târgurile de Crăciun, OMS propune să se ia "serios" în considerare reducerea sau amânarea lor în ţările cu transmitere comunitară largă.

Serviciile religioase ar trebui să aibă loc în aer liber, ori de câte ori este posibil, sau să fie limitate ca mărime şi durată, cu distanţare fizică, ventilaţie, măsuri de igienă şi purtarea măştilor, indiferent de situaţia epidemică din zona în cauză, recomandă OMS.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri