Ucraina a închis şcolile, restaurantele şi sălile de sport, instalând un nou lockdown, mai strict, împotriva răspândirii noului coronavirus în această ţară cu 41 de milioane de locuitori, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Numărul infecţiilor cu coronavirus din Ucraina a început să crească din nou în luna septembrie şi se menţin la un nivel relativ ridicat. Autorităţile ucrainene au înregistrat peste 1 milion de infecţii cu coronavirus şi 19.588 de decese au fost puse pe seama virusului până la data de 8 ianuarie.

Guvernul de la Kiev a decis intrarea în acest nou lockdown încă de la începutul lunii decembrie, când Ucraina înregistra în jur de 12.000 - 14.000 de infectări pe zi.

Noile măsuri, ce includ şi interzicerea adunărilor, sunt impuse până la data de 24 ianuarie.

În pofida apelurilor pentru restrângerea măsurilor de lockdown sau chiar pentru renunţarea la această strategie, preşedintele Volodimir Zelenski şi ministrul sănătăţii Maksim Stepanov au anunţat că este nevoie urgent de astfel de restricţii.

"Prin introducerea unei carantine mai stricte, începând de mâine, vom evita o mare creştere a numărului pacienţilor cu Covid-19 dar şi cu gripa sezonieră obişnuită. Astfel, vom reduce presiunea asupra spitalelor pentru că aceleaşi instituţii îi tratează pe toţi pacienţii cu aceste boli", a declarat ministrul Stepanov.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri