Primarul Washingtonului solicită măsuri sporite de securitate pentru ceremonia de învestitură a lui Biden

Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a cerut măsuri sporite de securitate în jurul ceremoniei de învestitură a preşedintelui ales al SUA, Joe Biden, după ce clădirea Capitoliului, sediul Congresului, a fost luată cu asalt săptămâna trecută de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, scrie Agerpres.

Descriind asaltul de săptămâna trecută drept un 'atac terorist fără precedent', primarul Muriel Bowser subliniază că inaugurarea lui Joe Biden la 20 ianuarie va necesita o 'abordare diferită' faţă de ceremoniile similare din trecut.

„În timp ce mă voi adresa unui spectru larg de parteneri locali, regionali şi federali pentru a creşte cooperarea între instituţiile noastre, îndemn cu putere Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite să-şi adapteze abordarea faţă de (ceremonia de) Inaugurare în câteva moduri precise”, afirmă Muriel Bowser într-o scrisoare către Chad Wolf, secretarul interimar al departamentului.

Asaltul asupra Capitoliului dat de susţinătorii lui Trump, care au copleşit forţele de securitate, a obligat la evacuarea membrilor Congresului şi a întârziat validarea preşedintelui ales, democratul Joe Biden.

Donald Trump, care a contestat fără dovezi validitatea victoriei lui Biden, şi-a lăudat iniţial susţinătorii, dar ulterior a condamnat violenţele.

Citeste si:
Joe Biden aprobă o serie de măsuri de sprijin ale comunităţii LGBT+
Joe Biden aprobă o serie de...

Cinci oameni au murit în aceste violenţe, inclusiv un agent al poliţiei de la Capitoliu care a fost bătut în timp ce încerca să oprească mulţimea.

În scrisoare, care poartă data de sâmbătă şi a fost făcută publică a doua zi, primarul capitalei federale afirmă că Districtul Columbia înaintează o cerere de 'declarare a situaţiei de pre-dezastru' care să permită asistenţă federală.

Bowser mai îndeamnă Departamentul pentru Securitate Internă să se coordoneze cu cel al Justiţiei, cu Pentagonul, Curtea Supremă şi Congresul pentru a stabili un plan de desfăşurare de forţe federale pe toate proprietăţile federale.

Capitala Washington rămâne în alertă ridicată înaintea învestirii lui Biden. Ceremonia de inaugurare a preşedintelui atrage în mod tradiţional sute de mii de vizitatori în oraş, dar în acest an a fost redusă substanţial din cauza pandemiei de COVID-19.

Citeste si:
Joe Biden la Casa Albă| Care sunt atribuțiile președintelui în SUA
Joe Biden la Casa Albă| Care...

Donald Trump a afirmat săptămâna trecută că nu va asista la inaugurarea succesorului său, Joe Biden.

Sursa foto: Pexels

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri