20 Ianuarie 2021

Miliardarul chinez Jack Ma apare pentru prima dată în public, după ce era suspectat că ar fi dispărut pe neașteptate



Antreprenorul chinez Jack Ma, fondatorul companiei de tehnologie Alibaba, a fost văzut miercuri pentru prima dată în public de la sfârşitul lui octombrie, într-un mesaj video distribuit de media de stat.

În filmul de 50 de secunde, Jack Ma (56 de ani) este văzut adresându-se unui grup de 100 de învăţători din zone rurale, au relatat mai multe agenții de presă internaționale, potrivit Agerpres.

Compania şi fundaţia sa de caritate au confirmat că Ma a luat parte la o ceremonie online în cadrul unui eveniment anual consacrat învăţătorilor din sate.

El a anunţat cu acest prilej că îşi va extinde activităţile filantropice.

În aceste zile, am studiat şi reflectat împreună cu colegii mei. Suntem mai hotărâţi ca oricând să ne dedicăm educaţiei şi carităţii.

- Jack Ma-

Reamintim că ultima dată când cel mai renumit antreprenor chinez a mai apărut în public a fost la un forum organizat la Shanghai la finele lunii octombrie, ocazie cu care a criticat sistemul de reglementare din China, într-un discurs care l-a pus în opoziţie cu oficialii chinezi.

Urmarea a fost suspendarea procedurii de listare publică iniţială a Ant Group, una dintre diviziile Alibaba, operaţiune evaluată la 37 de miliarde de dolari, iar în decembrie a fost demarată o anchetă antitrust asupra Alibaba, mai scrie sursa citată.



Citeste si