Directorul executiv al gigantului farmaceutic AstraZeneca, Pascal Soriot, a făcut apel la publicul european să dea dovadă de înţelegere în privinţa întârzierilor în livrările plănuite de vaccinuri anti-COVID-19, subliniind însă că firma nu este obligată juridic de un anumit calendar, transmite dpa, preluat de Agerpres.ro.

'Nu este un angajament pe care îl avem cu Europa', a declarat Soriot pentru cotidianul italian La Reppublica. Din punct de vedere contractual, 'noi am spus că vom face toate eforturile posibile', a adăugat el.

Uniunea Europeană a semnat contractul cu compania britanico-suedeză cu trei luni mai târziu decât Marea Britanie, dar se aştepta ca livrările să aibă loc cam în acelaşi timp, a mai spus Soriot în interviul publicat marţi seară.

Comisia Europeană, care a semnat un contract în august pentru până la 400 milioane de doze de vaccin dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, este furioasă pe producător după anunţul de săptămâna trecută.

Comisia a spus că aştepta 80 milioane de doze până la finalul lui martie, însă acum anticipează ca va primi doar 31 milioane.

Pentru UE, 'ţinta este să livrăm 17 milioane de doze până în februarie', a spus Pascal Soriot în interviu, subliniind că vaccinul este produs fără profit.

Oficiali UE vor avea miercuri o a treia reuniune de criză cu reprezentanţi ai statelor membre şi ai companiei.

Potrivit unui oficial european citat de Reuters, UE solicită ca AstraZeneca să facă public contractul, după ce şeful companiei a dezvăluit clauze confidenţiale.

Conform acestuia, clauza de cele mai bune eforturi este un standard în contractele cu fabricanţii de produse care sunt în dezvoltare.

Întârzierile sunt cauzate de probleme legate de extinderea producţiei de vaccinuri la o fabrică din UE, potrivit lui Soriot, o explicaţie care nu i-a mulţumit până acum pe oficialii europeni.

'Am avut probleme de început ca acestea şi în lanţul de aprovizionare în Marea Britanie. Cât priveşte Europa, suntem în întârziere cu trei luni în rezolvarea lor', a mai spus directorul executiv al AstraZeneca.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri