Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat ţările occidentale că se folosesc de opozantul Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, ca parte a "politicii lor de izolare" a Rusiei, transmite Agerpres.

"Oponenţii noştri sau adversarii noştri potenţiali (...) au contat întotdeauna pe persoane ambiţioase, însetate de putere, le-au folosit mereu", a declarat Putin într-un interviu pentru presa rusă.

Evocând recentele manifestaţii care au urmat revenirii în ţară şi încarcerării lui Navalnîi, preşedintele rus a apreciat că şi acestea au fost alimentate din străinătate în contextul pandemiei de coronavirus.

"Ei se folosesc de acest personaj (de Navalnîi - n.r.) tocmai acum, într-un moment în care cetăţenii tuturor ţărilor de pe glob, şi implicit şi ai noştri, cunosc epuizarea, frustrarea şi insatisfacţia" din cauza "condiţiilor în care trăiesc, a nivelului veniturilor lor'', a susţinut preşedintele rus.

În opinia lui Putin, "numeroasele succese" ale Rusiei, pe plan militar, dar şi în gestionarea pandemiei de coronavirus şi în conceperea vaccinului Sputnik V, "încep să-i irite" pe adversarii Moscovei. "Cu cât devenim mai puternici, cu atât această politică de izolare este mai puternică", afirmă el.

Inamic declarat al Kremlinului, căruia Putin nici nu-i rosteşte numele, Aleksei Navalnîi, în vârstă 44 de ani, a fost condamnat la 2 februarie la doi ani şi opt luni de închisoare pentru că ar fi încălcat un control judiciar datând din 2014.

El a acuzat autorităţile ruse că vor să-l reducă la tăcere după ce a supravieţuit, în vara trecută, unei tentative de otrăvire cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok de care îl face responsabil pe preşedintele Vladimir Putin.

Arestarea lui Navalnîi la 17 ianuarie, la întoarcerea sa în Rusia după cinci luni de convalescenţă în Germania, a suscitat manifestaţii de susţinere, reprimate cu brutalitate în toată ţara şi soldate cu peste 10.000 de arestări.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri