Membrii guvernului australian au fost printre primele persoane care au primit o doză de vaccin împotriva COVID-19 duminică, când a început campania de vaccinare în Australia.

Prim-ministrul Scott Morrison a fost vaccinat cu o doză de Pfizer/BioNTech într-un centru medical din nord-vestul oraşului Sydney, în cadrul unei operaţiuni destinate să sporească încrederea publicului, potrivit Agerpres.

Jane Malysiak, o femeie de 80 de ani care trăieşte într-un centru de îngrijire pentru vârstnici, a fost primul locuitor al imensei insule-continent care a primit vaccinul, urmată de îngrijitori şi înalţi responsabili.

Operaţiunea are loc după manifestaţii anti-vaccinare care au avut loc în marile oraşe australiene, cu participarea a mii de persoane. Poliţia din Melbourne a făcut mai multe arestări, potrivit canalului ABC.

Potrivit unui sondaj realizat de Australian National University, aproape 22% dintre australieni au declarat că nu intenţionează să se vaccineze, cifră ce a crescut în ultimele luni.

Această campanie de vaccinare a început la câteva luni după cea a multor ţări.

Vaccinul Pfizer/BioNTech a fost aprobat în ianuarie, iar cel al Oxford/AstraZeneca în urmă cu câteva zile.

Până acum, Australia a gestionat relativ bine epidemia, înregistrând aproape 29.000 de cazuri şi 909 decese la o populaţie de 25 milioane de locuitori.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri