Bulgaria începe vaccinarea în masă

Bulgaria este prima ţară din Uniunea Europeană care nu mai aplică o strategie cu grupe prioritare la vaccinarea împotriva COVID-19.

Guvernul de la Sofia şi-a schimbat abordarea după ce nu a reuşit să convingă suficiente persoane din categoriile cărora li se dădea prioritate - personalul medical, din învăţământ şi din serviciile de asistenţă socială. Numai o treime din cei înscrişi pe liste s-au prezentat la centrele de vaccinare, scrie Agerpres.

În Bulgaria, rata de vaccinare este cea mai mică din UE: au primit cel puţin o doză de vaccin doar 168.000 de oameni, adică 2,4% din populaţie, în timp ce media în Uniune este de 4,2%.

În aceste condiţii, guvernul condus de premierul Boiko Borisov a desfiinţat priorităţile la vaccinare în momentul în care a venit rândul pentru cei cu vârste sub 65 de ani şi pentru bolnavii cronici.

Cozi la vaccinare în Bulgaria

Ca urmare a deciziei, de la sfârşitul săptămânii trecute în faţa spitalelor din Sofia s-au format cozi. Şefa unei policlinici din capitală arăta că "situaţia s-a schimbat radical. Înainte, trebuia să rugăm oamenii să se vaccineze. Acum, echipele sunt foarte ocupate".

Citeste si:
Bulgarii, acuzați că au discriminat romii în pandemie
Bulgarii, acuzați că au...

Pe 25 februarie deja nu mai erau doze de vaccin disponibile şi în marile oraşe accesul general la imunizare a fost suspendat temporar în marile oraşe.

Ministrul sănătăţii, Kostadin Anghelov, şi-a exprimat indignarea faţă de întârzierea livrărilor de vaccin AstraZeneca; el a criticat şi guvernul din care face parte, afirmând ironic, zilele trecute, că "avem conducători formidabili: au deblocat sistemul creând un haos monstruos!", consemna ziarul Segan.

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri