24 Martie 2021

Kremlinul transmite că vaccinarea lui Putin este un exemplu de urmat



Kremlinul a afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin le-a dat un bun exemplu ruşilor prin faptul că s-a vaccinat împotriva COVID-19 şi a anunţat că el va primi a doua doză de vaccin în următoarele trei săptămâni.

Putin a fost vaccinat pe 24 martie cu prima doză, însă a refuzat să spună care dintre cele trei vaccinuri ruseşti i-a fost administrat. Nu au fost date publicităţii niciun fel de fotografii sau înregistrări video cu preşedintele rus vaccinat cu prima doză, notează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a mai spus că producţia de vaccinuri din Rusia nu a fost suficientă la începutul anului pentru a satisface cererea în regiunile ţării, dar că de atunci producţia a crescut. Cererea de vaccin în Rusia este în creştere, însă nu în mod vertiginos, le-a spus Peskov jurnaliştilor.

"Deşi, desigur, asemenea factori precum vaccinarea preşedintelui (Vladimir Putin - n.r.) constituie un bun exemplu pentru mulţi, mulţi cetăţeni, cel puţin sperăm să fie (un bun exemplu - n.r.)", a continuat Peskov.

"Acum încercăm să mărim producţia de vaccin, iar rata de creştere va fi asigurată în lunile următoare şi toate nevoile pe plan intern, care sunt o prioritate absolută, vor fi satisfăcute", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Vaccinarea este voluntară în Rusia

Vladimir Putin a declarat că decizia de a se vaccina este strict benevolă pentru ruşi. El a spus că 4,3 milioane de ruşi au fost deja imunizaţi cu două doze de vaccin, că producţia de vaccin pentru uz intern constituie o prioritate şi că această producţie trebuie mărită.

Rusia are o populaţie de circa 144 de milioane de locuitori. Cel mai cunoscut vaccin rusesc este Sputnik V. Moscova a mai aprobat în regim de urgenţă alte două vaccinuri: EpiVacCorona şi CoviVac.



Citeste si