28 Martie 2021

5000 de oameni au participat la un concert în Barcelona, după ce au fost testați negativ



În plină pandemie, 5.000 de oameni au luat parte la un concert rock în Barcelona, într-un loc închis, pentru a se vedea cât de mare este rata de infectare cu Covid-19 la un eveniment e o asemenea amploare. Studiul s-a făcut cu respectarea unor reguli, cum ar fi testarea cu test antigen și purtarea obligatorie a măștii de protecție pe toată perioada desfășurării spectacolului, scrie USNews.

Participanții au fost obligați să se supună unor măsuri de siguranță. Aceștia au primit măști pe care le-au purtat atât cât a durat spectacolul, iar înainte de concert au fost testați cu un test rapid, în vederea unui rezultat negativ.

Concertul din Barcelona a reprezentat o analiză pe care autoritățile sanitare din Spania au făcut-o pentru a observa cât de eficiente sunt măsurile în vigoare. În toată țara, restricțiile epidemiologice prevăd limitarea adunărilor la cel mult patru persoane în spații închise.

Persoanelor cu boli de inimă, cancer sau celor care au fost în contact cu cineva infectat cu COVID-19 în ultimele săptămâni li s-a cerut să nu se înscrie la concertul cu 5.000 de persoane.

Deținătorii de bilete au putut alege între trei locații din Barcelona unde au putut să-și facă un test rapid ieri dimineață, iar costul biletului a inclus testul și o mască de înaltă calitate, de purtat la eveniment.

Organizatorii spun că este primul eveniment comercial de această dimensiune organizat în Europa în timpul pandemiei.

Acesta este un alt mic pas către a putea organiza concerte și evenimente culturale în timpul pandemiei.

- dr. Boris Revollo, un medic implicat în studiu -

Participanții urmează să informeze organizatorii dacă s-au infectat sau nu, iar echipa de cercetare, condusă de medicul Boris Revollo, va analiza rata de infectare pentru cei 5.000 de oameni care au luat parte la concert și o va compara cu rata de infectare la nivel național. Specialiștii ar urma să stabilească în acest mod dacă există discrepanțe care să indice că rata de transmitere este mult mai mare la concert, acolo unde oamenii au stat înghesuiți într-un spațiu închis.



Citeste si