Germania vrea să cumpere doze de vaccin Sputnik V

Germania intenţionează să achiziţioneze până la 30 milioane de doze de vaccin Sputnik V împotriva COVID-19 în iunie, iulie şi august - câte 10 milioane de doze pe lună - dacă autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor (EMA) va da undă verde serului rusesc, a declarat Michael Kretschmer, premierul Saxoniei, land în estul Germaniei.

'Noi pledăm viguros în favoarea unui proces de aprobare rapidă (a vaccinului Sputnik V) până în luna mai', a scris pe Twitter acest ales conservator din fosta RDG, care a avut o întâlnire la Moscova cu ministrul rus al sănătăţii Mihail Muraşko, scrie Agerpres.

Kretschmer efectuează o vizită de mai multe zile în Rusia, într-un context tensionat, marcat de concentrarea de trupe ruse la frontiera cu Ucraina şi de soarta opozantului rus Aleksei Navalnîi, care timp de cinci luni de zile a primit îngrijiri anterior în Germania după ce a fost otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok în august în Siberia. Starea de sănătate a lui Navalnîi - în prezent încarcerat şi în greva foamei, incomplet refăcut după otrăvirea cu o substanţă considerată drept armă chimică - suscită preocupări în Occident, după ce rude şi aliaţi ai săi au declarat că el poate face oricând un stop cardiac.

Negocieri din 8 aprilie

Fondul suveran rusesc (RDIF), care a finanţat dezvoltarea acestui vaccin, a declarat la 8 aprilie că a început negocierile cu Berlinul 'pentru un contract de cumpărare anticipat'.

Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a justificat decizia Berlinului de a face aceasta pe cont propriu prin refuzul Comisiei Europene de a negocia în numelor Celor 28 de state membre UE cumpărarea vaccinului Sputnik V, spre deosebire de ceea ce a făcut în cazul altor vaccinuri împotriva COVID-19.

Citeste si:
Germania începe să ridice restricțiile pentru cei vaccinați
Germania începe să ridice...

Bavaria a negociat la rândul său un 'contract preliminar' în vederea achiziţionării a 2,5 milioane de doze de vaccin rusesc, sub rezerva aprobării de către EMA. Regiunea Mecklenburg - Pomerania Occidentală i-a urmat exemplul şi a anunţat o precomandă.

Problema utilizării Sputnik V este controversată în Europa. Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a reproşat recent Rusiei că a transformat vaccinul într-un instrument de 'propagandă' în lume.

EMA nu a stabilit un termen pentru decizia sa cu privire la Sputnik V, dar în cazul altor laboratoare - care şi-au prezentat până acum vaccinul anti-COVID-19 spre aprobare - EMA a examinat datele furnizate într-un termen cuprins între 2 şi 4 luni.

Citeste si:
Un nou ajutor umanitar pentru Republica Moldova: câte doze de...
Un nou ajutor umanitar pentru...
Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri