26 Aprilie 2021

Încă un oraș italian vinde case la un euro



Încă un orășel din Italia vinde case la un euro. Castiglione din Sicilia pune la bătaie aproximativ 900 de case abandonate, destinate tinerilor, în principal, pentru a aduce o nouă generație în zonă.

Orașul este situat la poalele Munților Etna și în apropierea plajelor coastei de est a Siciliei, scrie mirror.co.uk.

Oficialii speră ca sute de case să fie vândute cât mai rapid, deoarece aproximativ jumătate din ele se află într-o stare de degradare avansată. Cele care se află într-o stare mai bună vor fi vândute la prețuri puțin mai ridicate.

Sursa Foto: Shutterstock.com

Primarul orașului, Antonino Camarda, este cel care și-a asumat revitalizarea zonei, în care mai locuiesc aproximativ 3.000 de oameni în prezent.

”Avem un patrimoniu important de salvat, pe care cei care au plecat l-au lăsat aici. În funcție de starea locuințelor, acestea vor fi vândute la prețuri începând cu 1 euro”, a declarat primarul.

Cei care cumpără casele trebuie să finalizeze renovarea locuinței în maximum trei ani, dar, spre deosebire de alte orașe italiene care practică aceeași politică, aici nu este solicitat avans pentru garanție.

Însă noii proprietari sunt nevoiți să achiziționeze o poliță de asigurare de la bancă, în valoare de 4.000 de euro.



Citeste si