Trupe israeliene au fost masate pe frontiera cu Gaza în vreme ce militanții palestinieni continuă să bombardeze teritoriile evreilor după eruperea de zilele trecute a conflictului care a provocat îngrijorare care a crescut tot mai mult în mediul internațional, a scris Reuters.
Este următorul pas înspre transformarea conflictului într-un război propriu-zis, cu atât mai mult cu cât se vorbește deja de faptul că ceea ce se întâmplă la momentul actual între Israel și Gaza – bombardamente prelungite, mașini incendiate, cocktailuri molotov aruncate iar acum trupe masate – este un război în toată regula.
Forțele deplasate de Armata israeliană pe frontieră sunt pregătite pentru o posibilă operațiune terestră de pătrundere în teritoriul palestinian al Gazei și sunt susținute de o ofensivă aeriană agresivă. Simultan, valul de rachete continuă să țintească teritoriile Israelului, potrivit The Guardian.
Într-un atac reluat asupra Gaza, Israelul a lovit o clădire rezidențială de șase etaje în orașul Gaza despre care s-ar fi spus că aparținea Hamasului, organizația islamistă care controlează fâșia palestiniană. Însă bombardamentele continuă să secere și vieți civile, care reprezintă o parte semnificativă din cele 83 de victime fatale făcute până acum în Gaza.
Citeste si:
Ciocnirile palestino-israeliene din ultimele zile s-au agravat peste noapte și mai multe sinagogi au fost atacate, laolaltă cu lupte pe străzi între comunitățile celor două națiuni – extremiști evrei și fundamentaliști palestinieni. Cu îngrijorarea crescândă că violențele pot scăpa de sub control, Statele Unite au trimis un delegat – Hady Amr – în zonă, un diplomat american de top potrivit eu.usatoday.com. Însă eforturile pentru încheierea celor mai acute ostilități din ultimii ani nu pare să fi reușit niciun progres.
Sursa foto: facebook.com/idfonline
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: