Iranul a promis mişcării palestiniene Hamas sprijinul său în lupta împotriva Israelului în conflictul din Gaza.

"Într-o conversaţie telefonică, sâmbătă, cu liderul Hamas Ismail Haniyeh, comandantul brigăzii al-Quds a Gardienilor Revoluţiei, generalul iranian Esmail Qa'ani, a asigurat Hamas de sprijinul său deplin, a informat presa de stat iraniană, conform Agerpres.ro.

La rândul său, Haniyeh a mulţumit Iranului pentru sprijin şi, potrivit canalului de ştiri al-Alam, a spus că lupta împotriva Israelului nu este doar a Hamas, ci a întregii lumi islamice.

Mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza, este clasificată drept organizaţie teroristă de către UE, dar şi de alte state.

Anterior, ministrul iranian de externe a anulat din scurt o vizită în Austria, planificată pentru sâmbătă, după ce guvernul austriac a arborat steagul israelian pe clădirile sale.

Subiectul principal al reuniunii ar fi fost negocierile în curs la Viena pentru reînvierea acordului nuclear internaţional din 2015 cu Iranul.

Iranul consideră Israelul său drept principalul său inamic şi sprijină grupările de rezistenţă anti-israeliene, inclusiv Hamas şi Jihadul Islamic în Gaza, precum şi miliţia Hezbollah din sudul Libanului.

În această săptămână, întreaga conducere iraniană a "condamnat cu tărie crimele brutale şi crude ale Israelului" împotriva palestinienilor.

Cu toate acestea, Iranul păstrează un profil scăzut în această cea mai recentă escaladare a violenţelor israeliano-palestiniene.

Un motiv al acestei reţineri, potrivit observatorilor, ar fi tocmai negocierile nucleare, pe care Teheran nu vrea să le pună în pericol. Chestiunea principală vizează ridicarea sancţiunilor americane care, în ultimii doi ani, au afectat Iranul serios din punct de vedere economic.

Sursa foto: vanchai tan / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri