18 Mai 2021

STUDIU: Rechinii folosesc câmpul magnetic al Pământului drept GPS



Un grup de cercetători a descoperit că rechinii folosesc câmpul magnetic al Pământului drept GPS, astfel deplasându-se pe distanțe lungi, în oceanele lumii.

Cercetătorii au confirmat ceea ce bănuiau de ceva vreme în urma unui studiu în laboratorul de marină, urmărind o specie mică de rechin. Acesta s-a folosit de câmpul magnetic pentru a se deplasa, comportament întâlnit și alte specii înotătoare, scrie USNews.com.

În plus, studiul publicat recent în Current Biology a arătat și de ce rechinii au capacitatea de a se întoarce de unde au plecat, practic ”acasă„ la ei.

”Știam că rechinii răspund la câmpul magnetic, însă nu știam că se folosesc de asta pentru a naviga. Avem rechini care pot călători până la 20.000 de kilometri și care se întorc în același punct”, au declarat cercetătorii.

Chestiunea migrării rechinilor pe distanțe lungi i-a intrigat ani la rândul pe cercetători. Rechinii își efectuează călătoriile în largul oceanului, unde întâlnesc puține caracteristici fizice, cum ar fi coralii, care ar putea servi drept repere.

Cercetătorii au folosit 20 de puncte, expuse la condiții magnetice care au simulat locații la sute de kilometri distanță de locul în care au fost prinși în largul Floridei. Oamenii de știință au descoperit că rechinii au început să înoate spre nord când indicii magnetici i-au făcut să creadă că se află la sud de locul unde ar trebui să fie.

Cercetătorii sunt de părere că studiul va ajuta la influențarea reproducerii speciilor de rechini, mai ales a celor care sunt pe cale de dispariție. Cele mai recente date colectate anul acesta au demonstrat că familiile de rechini au scăzut cu mai mult de 70% între 1970 și 2018.



Citeste si