Uniunea Europeană a prelungit cu încă şase luni, până la 31 ianuarie 2022, sancţiunile impuse Rusiei pentru rolul acesteia în conflictul din estul Ucrainei, transmite dpa.

Sancţiunile au fost adoptate în iulie 2014 ca reacţie la anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea şi la sprijinul acordat de Moscova separatiştilor din estul Ucrainei, fiind prelungite ulterior cu regularitate, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană a legat relaxarea sancţiunilor de progrese în implementarea acordurilor de la Minsk, care cheamă la o încetare necondiţionată a focului şi la retragerea armamentului greu de către ambele părţi de pe linia frontului din estul Ucrainei.

Sancţiunile europene au ca ţintă sectorul financiar, industriile de energie şi apărare din Rusia, blocând accesul băncilor pe pieţele UE şi limitând anumite importuri.

Separat, sunt în vigoare sancţiuni care vizează schimburile comerciale cu peninsula Crimeea şi Sevastopol, teritorii anexate de Rusia.

Sursa foto: Vladimir Putin/ Facebook

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri