14 Iulie 2021

Block19, pistolul care a creat isterie în SUA! Lego a reacționat imediat



O companie americană a fost asaltată de criticile venite din partea opiniei publice după ce a lansat pe piață un model de pistol care arată de parcă ar fi de jucărie.

După cum vedeți, modelul pare să fie făcut din Lego, dar este un model de Glock modificat, cosmetizat, denumit Block19, și a fost creat, potrivit producătorului, pentru a „crește nivelul de plăcere oferit de sporturile cu arme de foc”, relatează BBC.

Reacția celor de la Lego nu s-a lăsat așteptată și le-a cerut celor de la Culper Precision să sisteze producția acestui model, care este învelit într-un material care seamănă perfect cu celebrele cubulețe Lego.

Specialiștii în marketing spun că pistol este un act de iresponsabilitate și extrem de periculos, spunând că ”foarte mulți copii sunt atrași de ideea de a folosi arme de foc chiar și dacă nu arată ca o jucărie”, așa că este mult mai riscant să scoți pe piață un pistol care arată mai degrabă a jucărie.

Culper Presicion: Folosirea responsabilă a armelor poate chiar distractivă

Drept răspuns, cei de la Culper Precision au spus că au lansat acest model pentru a arăta că „armele sunt pentru oricine” și că „deținerea și utilizarea într-un mod responsabil a armelor de foc poate fi o activitate distractivă”.

Totodată, compania nu a văzut o problemă în comercializarea unui asemenea model în condițiile în care l-ar fi vândut „doar către cei care dețineau deja în mod legal o armă”.

Până la urmă, cei de la Culper Precision au cedat. Președintele companiei Branson Scott a declarat că, după ce a discutat și cu avocații firmei, au decis să răspundă afirmativ cererii venite din partea Lego de a opri producția lui Block19.

SUA este una dintre cele mai afectate țări din lume în ceea ce privește incidentele care implică utilizarea armelor de foc în spații publice în care sunt implicați tinerii. De-a lungul timpului au fost raportate numeroase cazuri în care diverși elevi au mers înarmați în școlile lor, provocând moartea și rănirea a numeroși colegi și profesori din unitățile de învățământ unde au avut loc incidentele.



Citeste si