Multimiliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon și Blue Origin, a donat către Institului Smithsonian 200 de milioane de dolari, cea mai mare donație din istoria instituției care guvernează asupra mai multor organizații de cercetare și inovare și muzee importante din SUA.

Din totalul sumei donate, circa 70 de milioane de dolari vor merge către Muzeul Național al Aerului și Spațiului, la cererea lui Bezos, un pasionat de spațiu, relatează CNN.

Fondatorul companiei Blue Origin va zbura marți, 20 iulie, în spațiu, la bordul capsulei New Shepard. Zborul va dura 11 minute și va atinge o altitudine de 100 de km, atingând limita de la care este considerat că începe spațiul. Va fi primul zbor spațial, suborbital, cu scopul de agrement organizat de compania Blue Origin.

Restul de 130 de milioane de dolari din donația lui Jeff Bezos vor fi folosiți de către Institutul Smithsonian, fondat în 1846, pentru crearea unui nou centru educațional.

Jeff Bezos este cel mai bogat om al planetei și se numără printre cei mai generoși filantropiști din lume, dar a fost adesea criticat de opinia publică pentru că nu-și donează mai mult din averea pe care o deține.

Citeste si:
Jeff Bezos oferă NASA două miliarde de dolari în schimbul unui...
Bătălia magnaților: Jeff...

Bezos, care are în prezent o avere de peste 210 miliarde de dolari, a devenit miliardar pentru prima dată în 1998, anul după ce Amazon s-a transformat într-o companie care vinde cărți în format online. La acea vreme, compania abia începea să extindă cărțile anterioare, permițând clienților să cumpere CD-uri online.

Miliardarul a renunțat pe 5 iulie la poziția de CEO al Amazon, dar va rămâne aproape de companie.

Sursa foto: LA Times

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri