Telefonul mobil al președintelui Emmanuel Macron ar fi fost urmărit cu programul Pegasus de serviciile de informații ale Marocului.

Potrivit sursei citate, unul dintre numerele de telefon ale președintelui Franței, pe care acesta l-ar folosi din 2017 și până acum figurează în lista de numere aleasă de un serviciu de securitate al Marocului, unul dintre statele care au utilizat programul de spionaj Pegasus. pe listă se regăsesc și numerele de telefon ale fostului premier francez Edouard Philippe și a 14 alți membri ai Guvernului, scrie G4Media.

Aceste telefoane fac parte dintr-o listă de peste 50.000 de numere de telefon consultate de organizația Forbidden Stories et Amnesty International, înainte de a fi transmisă către 16 media, între care și Le Monde, reunite în „Projet Pegasus”. Conform analizelor acestui consorțiu și Amnesty, prezența în această listă înseamnă că un client al Pegasus s-a interesat de acesta și a vizat o posibilă infectare.

Autenticitatea acestei liste și legătura sa cu programul de spionaj Pegasus au fost stabilite analizând zeci de telefoane care figurează pe listă. În marea majoritate a cazurilor, au fost găsite urme lăsate de Pegasus, adesea la câteva secunde după apariția telefonului corespunzător pe listă.

Contactat de Le Monde, Palatul Elysée a precizat că „dacă faptele se adeveresc, acestea sunt evident foarte grave. Se va face lumină asupra acestor dezvăluiri din presă. Unele victime franceze au anunțat deja că vor depune o plângere și, prin urmare, vor fi lansate anchete judiciare”.

Le Monde notează că Emmanuel Macron adoră telefoanele mobile. Pentru președintele francez, acestea reprezintă un instrument de lucru, un mijloc de guvernare și chiar un simbol al modernității sale.

Sursa foto: Emmanuel Macron/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri