Şeful delegaţiei comisiei Parlamentului European privind programul de spionaj Pegasus, Jeroen Lenaers, a declarat, la Budapesta, că "există toate indiciile" că acest spyware "a fost folosit în mod abuziv" în Ungaria, potrivit agenţiei ungare de presă MTI, citate de Agerpres.

Jeroen Lenaers a susţinut o conferinţă de presă alături de raportoarea din partea PE, Sophia in 't Veld, după o vizită de două zile în Ungaria, ca parte a unei anchete în mai multe state membre ale UE privind o potenţială folosire necorespunzătoare a programului de spionaj Pegasus, dezvoltat de o companie israeliană.

Conform unor relatări de la mijlocul lui 2021, aproximativ 300 de cetăţeni ungari au fost supuşi supravegherii prin acest spyware.

Lenaers a declarat că multe dintre întrebările delegaţiei "au rămas fără răspuns". Potrivit acestuia, guvernul ungar a refuzat să aibă o întâlnire cu delegaţia PE, înainte de sosirea ei, fără a oferi un motiv plauzibil.

El a mai spus că ministrul ungar al Justiţiei, Judit Varga, "a ales să ne atace cu teorii ale conspiraţiei despre forţe străine care atacă Ungaria".

Lenaers, eurodeputat olandez din grupul PPE, a mai declarat că nu au primit nicio explicaţie privind numărul mare de persoane ale căror convorbiri au fost interceptate de autorităţile ungare.

"Sunt demonstranţii, avocaţii şi jurnaliştii cu adevărat o ameninţare la adresa siguranţei publice?", s-a întrebat el, precizând că autorităţile ungare au invocat îngrijorări privind securitatea naţională ca "motiv general de a lua ca ţintă pe oricine".

Lenaers a mai spus că această practică încalcă legislaţia UE şi a cerut guvernului ungar "să respecte legislaţia UE, să protejeze drepturile fundamentale şi să le ofere cetăţenilor Ungariei opţiuni corespunzătoare de despăgubiri".

"Aici, în Ungaria, este clar că oamenii simt că drepturile de bază le sunt încălcate sistematic", a subliniat eurodeputatul olandez.

Măsurile de protejare a victimelor şi soluţiile juridice "nu sunt suficiente" deoarece ţintele programului de spionaj nu sunt notificate decât după ce supravegherea s-a încheiat, ceea ce contravine jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, a mai afirmat Lenaers.

El a cerut guvernului de la Budapesta să nu mai folosească formula foarte largă "îngrijorări privind securitatea naţională" ca motiv de supraveghere.

La rândul său, Sophia in 't Veld a declarat că a folosi un program de spionaj împotriva unor persoane "vitale pentru democraţie", aşa cum sunt jurnaliştii, activiştii şi politicienii de opoziţie, contravine statului de drept. Ea a spus că Pegasus permite o intruziune excesivă în viaţa privată a ţintei prin accesarea întregului conţinut de pe telefonul său mobil.

Sophia in 't Veld, care este de asemenea eurodeputată olandeză, însă din partea grupului Renew Europe, a atras atenţia că abuzul de programe de spionaj este "cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei în acest moment" şi că, în acest fel, "pot fi manipulate alegerile".

Comisia urmează să îşi pregătească raportul final în aprilie, a mai precizat Lenaers.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri