28 Iulie 2021

Persoanele vaccinate care ajung în Anglia scapă de carantină, dar testul rămâne obligatoriu



Persoanele vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă şi care sosesc din statele UE şi SUA vor fi scutite de obligaţia autoizolării după sosirea în Anglia începând cu 2 august, a anunţat ministrul britanic al transporturilor, Grant Shapps.

Rămâne însă obligatoriu testul care trebuie efectuat înaintea călătoriei şi de asemenea testul PCR efectuat a doua zi după sosirea în Anglia, notează Agerpres.

Scutirea de obligaţia autoizolării pentru o perioadă de 10 zile după sosire se va aplica numai persoanelor vaccinate anti-COVID-19 cu un ser acceptat în UE sau SUA.

Această nouă regulă privind eliminarea carantinei a fost anunţată deocamdată doar pentru Anglia, dar se aşteaptă ca şi celelalte ţări componente ale Regatului Unit (Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor) să-şi actualizeze curând politica de călătorie.



Citeste si