3 August 2021

Amazon a anunțat când va debuta serialul Stăpânul Inelelor



Amazon anunțat cu ceva timp în urmă că vrea producă un serial inspirat din celebrile cărți ale lui J.R.R Tolkien, iar acum a anunțat și când va debuta.

Compania a prezentat și o imagine cu un cadru din filmări, dar încă nu a fost divulgat numele seriei, (foto sus).

Acțiunea din serialul Stăpânul Inelelor este plasată a două eră a Middle-earth, ceea ce înseamnă că vom vedea povești care s-au întâmplat cu câteva mii de ani înainte de acțiunea cuprinsă în cărțile Hobbitul și Stăpânul Inelelor ale celebrului scriitor britanic.

Serialul va debuta abia în toamna anului viitor pe Amazon Prime, mai exact în septembrie 2022 și se estimează că primul sezon a beneficiat de un buget de circa 465 de milioane de dolari, potrivit The Verge.

Printre actorii care vor fi distribuiți în acest serial se numără Cynthia Addai-Robinson, Robert Aramayo, Owain Arthur, Maxim Baldry, Nazanin Boniadi, Morfydd Clark, Ismael Cruz Córdova, Charles Edwards, Trystan Gravelle, Sir Lenny Henry, Ema Horvath, Markella Kavenagh, Joseph Mawle, Tyroe Muhafidin, Sophia Nomvete, Lloyd Owen, Megan Richards, Dylan Smith, Charlie Vickers, Leon Wadham, Benjamin Walker, Daniel Weyman și Sara Zwangobani.



Citeste si