Cântăreața americană născută în Barbados, Robyn Rihanna Fenty, cunoscută în întreaga lume sub numele Rihanna, a intrat în rândul miliardarilor planetei, devenind totodată și cea mai bogată cântăreață din lume.

A ajuns la o avere estimată la 1,7 miliarde de dolari, după ce compania ei de cosmetice, Fenty Beauty, a fost evaluată la 1,4 miliarde de dolari, relatează BBC.

Restul averii provine dinspre cealaltă companie în care investește, Savage x Fenty, care produce lenjerie și care este evaluată la 270 de milioane de dolari. La acestea, se adaugă încasările provenite din muzică și actorie.

Artista este a doua cea mai bogată femeie din showbiz-ul mondial, fiind surclasată doar de Oprah Wingfrey, care are o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari.

Cel mai valoros activ din averea Rihannei, compania Fenty Beauty, a fost înființată în 2017, în parteneriat cu LVMH, o companie care produce diverse produse de lux.

La momentul inaugurării, Rihanna a spus că vrea să lanseze o linie de produse care să se potrivească pentru orice tip de femeie, iar Fenty Beauty a lansat atunci o gamă de fond de ten în 40 de nuanțe diferite, o premieră totală pe piața de cosmetice globală.

Profitând și de popularitatea ei, Fenty Beauty a generat încasări de 550 de milioane de dolari doar în primul an de activitate.

Cât despre încasările din muzică, deși nu a mai lansat un album de studio din 2016, Rihanna este unul dintre cel mai bine vânduți artiști din lume, ajungând la peste 250 de milioane de albume vândute în întreaga sa carieră.

Sursa foto: Shutterstock / lev radin

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri