7 August 2021

O femeie a dat în judecată McDonald's pentru că o reclamă a convins-o să mănânce un Big Mac



O femeie a dat în judecată McDonald's, acuzând compania că o reclamă la Big Mac a convins-o să își cumpere unul, la săptămâni distanță după ce aceasta devenise vegetariană.

Ksenia Ovchinnikova, o fostă iubitoare de carne și mâncare, a devebit partizan al preparatelor vegetariene. Însă aceasta reclamă că a fost ”sedusă” de o imagine cu un burger apetisant, intrând astfel în restaurant și devorând un meniu întreg cu carne, scrie The Mirror.

Aceasta a acționat în instanță restaurantul deoarece îl consideră responsabil pentru întoarcerea sa la mâncărurile din carne. Femeia a declarat cu mândrie că a refuzat să mănânce orice din carne timp de o lună până la reclama cu pricina.

Curtea Zamoskvoretsky din Rusia a precizat că a acceptat acuzația femeii, menționând că aceasta din urmă a reclamat faptul că McDonald's face publicitate cărnii într-un moment în care creștinii ar trebui să se abțină. Totodată, femeia a mai menționat că McDonald's a încălcat legea protecției consumatorului, insultându-i religia.

Cu toate acestea, Ovchinnikova solicită doar 10 dolari (circa 1.000 de ruble) compensație pentru daune morale.

În schimb, Patriarhia din Moscova a sfătuit femeia să renunțe la asemenea acuzații și să meargă la spovedanie, mai degrabă.



Citeste si