Cei 20 de ani de război şi de prezenţă americană în Afganistan au constituit o ''tragedie'' pentru această ţară, a apreciat preşedintele rus Vladimir Putin, după încheierea retragerii trupelor americane de pe teritoriul afgan.

''Timp de 20 de ani soldaţii americani au fost prezenţi pe acest teritoriu, 20 de ani de încercări de a 'civiliza' oamenii care trăiesc acolo, de a le implanta normele lor şi standardele lor de viaţă'', a comentat Putin într-o întâlnire cu tineri ruşi, retransmisă de posturile TV.

''Rezultatul este o tragedie, pierderi pentru cei care au făcut acest lucru, Statele Unite, şi mai mult pentru oamenii care trăiesc pe teritoriul Afganistanului'', a adăugat liderul de la Kremlin, aflat într-o deplasare în Extremul Orient rus, informează Agerpres.

În ceea ce priveşte viitorul Afganistanului după retragerea americanilor şi a aliaţilor lor, Vladimir Putin a opinat că este ''imposibil de impus ceva ce este din afară''.

Autorităţile ruse au adoptat o atitudine mai degrabă conciliantă faţă de talibani, recunoscând victoria acestora, dar în acelaşi timp lansând un apel la ''dialog naţional'' pentru formarea unui guvern reprezentativ.

Moscova îi consideră totuşi pe talibani o grupare ''teroristă'', chiar dacă discută cu ei de mai mulţi ani.

Rusia este îngrijorată mai ales de securitatea fostelor republici sovietice din Asia Centrală vecine cu Afganistanul şi doreşte să se evite un aflux regional de refugiaţi şi o intensificare a traficului de opiu şi heroină.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri