Guvernul ungar a calificat ca inacceptabil ceea ce consideră a fi un şantaj din partea Bruxelles-ului cu privire la validarea planului său de redresare şi se declară gata să renunţe la fondurile europene, cu două zile înaintea expirării termenului limită de examinare de către Comisia Europeană.

"Da, ne putem lipsi" de fondurile europene,"avem destui bani pentru a începe aceste proiecte" de redresare, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, scrie Agerpres.

Analiza planului de redresare transmis la Bruxelles pe 12 mai, dar care se confruntă de luni de zile cu dezacorduri pe subiectul respectării statului de drept în Ungaria, a fost prelungită până pe 30 septembrie de către Comisia Europeană. Executivul european a evidenţiat în special o luptă insuficientă împotriva corupţiei şi lipsa de independenţă din justiţie.

Szijjarto nu se aşteaptă la un acord din partea Bruxelles-ului până joi. În opinia sa,"dezbaterea nu este dacă planul de redresare este bun sau nu". Blocajul are legătură cu adoptarea în iunie a unei legi acuzate că subminează drepturile persoanelor LGBT +, lege pe care guvernul Viktor Orban o prezintă drept un instrument pentru protejarea copiilor.

"Folosirea fondurilor europene ca mijloc de şantaj pentru a promova schimbarea politică este inacceptabilă", a insistat Peter Szijjarto.

Retail jobs

Dacă Bruxellesul decide sau nu să prelungească în continuare termenul limită pentru examinarea planului Ungariei de investiţii şi reformă care ar permite Budapestei să beneficieze de 7,2 miliarde de euro în subvenţii din partea UE,"nu cred că are vreo importanţă, pentru că nu vom face niciun compromis pe acest subiect", a afirmat ministrul ungar de externe.

Şeful diplomaţiei ungare a evidenţiat recenta îmbunătăţire a ratingului datoriei Ungariei de către Moody's, precum şi o "cerere uriaşă" pentru obligaţiunile pe termen lung ale ţării.

Luni, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a spus că nu poate "spune în avans dacă ne îndreptăm, sau nu, spre un acord".

Ungaria deţine până în noiembrie preşedinţia rotativă semestrială a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, iar priorităţile sale sunt protecţia minorităţilor naţionale, protecţia familiilor şi dialogul inter-religios.

Citeste si:
Proteste la Bruxelles, împotriva restricțiilor anti-COVID
Proteste violente la...

Sursa foto: Samot / Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri