6 Octombrie 2021

NASA testează o soluție pentru a ne salva de asteroizii ucigași de civilizații



NASA se pregătește să lanseze o sondă pe care vrea să o izbească de un asteroid pentru a testa această variantă ca modalitate de apărare planetară împotriva asteroizilor ucigași de civilizații.

Misiunea se numește DART, acronimul venind de la Double Asteroid Redirection Test, iar lansarea sondei va avea loc pe data de 23 noiembrie a acestui an, potrivit unui anunț făcut chiar de către NASA.

Sonda va fi lansată în spațiu cu ajutorul unei rachete SpaceX Falcon 9, de la baza Vandenberg Space Force și California.

Asteroidul țintă se numește Dimorphos și va fi lovit de sondă cu viteză de 23.790 km/h, iar în urma impactului inginerii NASA se așteaptă ca viteza de deplasare a asteroidului cu 1%. Evident, NASA nu vrea decât să vadă ce rezultat va avea impactul, nu să destabilizeze echilibrul din sistemul solar.

Dimorphos este un asteroid de circa 160 de metri lungime, care se află în orbită în jurul unui alt asteroid mai mare, pe nume Didymos, care are circa 800 de metri. Cei doi asteroizi se află la o distanță de circa 11 milioane de kilometri distanță de Pământ.

Scopul misiunii DART este acela de a verifica dacă impactul va altera orbita lui Dimorphos în jurul lui Didymos.



Citeste si