23 Octombrie 2021

Motorină din măsline: răspunsul Siriei în criza prețului la combustibil



Prețul motorinei a crescut în Siria în ultimii ani, ca urmare a războiului devastator de peste zece ani al țării. Pentru a putea supraviețui, în provincia Idlib, unii au apelat la o alternativă ieftină și ecologică, mai exact combustibilul obținut din sâmburele de măsline rămase din procesul de obținere a uleiului de măsline.

Sâmburii sunt zdrobiți, devenind o pastă, care este tăiată sub forma unor cilindrii, ce sunt lăsați la uscat la soare pentru 15 zile, potrivit France24.

Fabrica se află în Armanaz, în regiunea Idlib.

Sursa Video: France 24/ Youtube

Cilindrii rezultați sunt folosiți inclusiv pentru încălzire.

Înainte de războiul civil care a decimat populația țării, locuitorii nu cunoșteau această opțiune, deoarece se puteau baza, în continuare, pe motorină. Conflictul a dus, însă, la amplificarea sărăciei în statul sirian, iar oamenii au fost nevoiți să caute modalități de supraviețuire.

Prețul motorinei a crescut exponențial, în urma războiului. La începutul anului 2021, Guvernul sirian aproape că a triplat prețul combustibilului, de la 180 de lire siriene pe litru la 500 de lire pe litru.



Citeste si