Oamenii fără adăpost din Berlin trebuie să respecte la rândul lor restricţiile anti-COVID-19 impuse în domeniul transportului public pentru a putea dormi în gurile de metrou din capitala germană.

În cazul în care persoanele fără adăpost nu deţin un statut 3G (sigla în germană de la "geimpft", "genesen" şi "getestet", însemnând "vaccinat", "trecut prin bolă", respectiv "testat negativ"), angajaţii transportului public din Berlin (BVG) vor putea să le expulzeze de pe peroane, scrie Agerpres.

Noi restricții în Berlin, inclusiv în mijloacele de transport în comun

Ştirea intervine după ce miercuri au fost extinse restricţiile care împiedică accesul în capitală şi în împrejurimi la mijloacele de transport public, inclusiv pe peroane, pentru berlinezii care nu deţin un certificat verde.

Această extindere a restricţiilor a generat critici la adresa guvernului oraşului-land Berlin, după ce temperaturile au scăzut la valori de aproape zero grade Celsius în timpul zilei şi în condiţiile în care reţeaua subterană a metroului berlinez era principalul refugiu pentru oamenii fără adăpost.

Retail jobs

om fara adapostFoto: Unsplash

"Suntem conştienţi că situaţia celor fără un acoperiş este deosebit de grea în pandemie", a declarat vineri senatoarea Elke Breitenbach pentru cotidianul Tageszeitung.

Totuşi, a precizat ea, trebuie să respectăm legea de protecţie împotriva infecţiilor, iar cei fără adăpost pot efectua teste gratuite la centrele disponibile.

De asemenea, a precizat aceeaşi senatoare, Berlinul promovează o amplă campanie de vaccinare pentru persoanele fără adăpost, fie în cabinetele medicale, fie la centrele de vaccinare.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri