24 Decembrie 2021

Peste 2.000 de zboruri internaționale au fost anulate în Ajunul Crăciunului, din cauza Omicron



Companiile aeriene au fost nevoite să anuleze peste 2.000 de zboruri în întreaga lume, dintre care aproape un sfert în Statele Unite, din cauza variantei Omicron a COVID-19.

Potrivit site-ului Flightaware, pe 24 decembrie, la ora 15:40 GMT cel puţin 2.116 de zboruri erau anulate, dintre care 499 sunt legate de Statele Unite, fie că sunt internaţionale sau interne. Până joi, 2.231 de zboruri au fost anulate, potrivit sursei citate, scrie Agerpres.

Multe companii au invocat noul val al pandemiei, care afectează în special echipajele, ca fiind una dintre principalele cauze legate de aceste anulări.

Potrivit Flightaware, United Airlines a trebuit să anuleze vineri peste 170 de zboruri sau 9% dintre cele programate.



Citeste si