15 Ianuarie 2022

Novak Djokovic a ajuns din nou într-un centru de detenţie, în Melbourne



Numărul unu mondial al tenisului masculin, Novak Djokovic, a fost trimis din nou într-un centru de detenţie în oraşul Melbourne, după ce viza i-a fost anulată pentru a doua oară de guvernul australian, care susţine că jucătorul nevaccinat împotriva Covid-19 constituie un pericol public.

Acest nou episod dintr-o saga care a început pe 5 ianuarie, când Djokovic a fost blocat pe aeroportul din Melbourne, face din ce în ce mai puţin probabil ca sârbul în vârstă de 34 de ani să participe la Australian Open, ce începe pe 17 ianuarie. Djokovic caută o a 10-a victorie în acest turneu, care ar fi un al 21-lea titlu de Grand Slam, un record.

Prezenţa lui Djokovic în Australia "ar putea să încurajeze sentimentul anti-vaccinare" şi "să ducă la o recrudescenţă a tulburărilor civile", a declarat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, într-un document judiciar, scrie Agerpres.ro.

Potrivit documentelor instanţei, Novak Djokovic, care a fost citat în cursul dimineţii de către serviciile de imigraţie, se afla sâmbătă într-un centru de detenţie din Melbourne, aşteptând o decizie judecătorească în cazul sau.

Pe 15 și 16 ianurarie sunt programate audieri la tribunalul federal, iar autorităţile au declarat că nu-l vor expulza pe tenisman din Australia până când judecătorii nu se vor pronunţa.

Jucătorul are voie să părăsească centrul de detenţie doar pentru a urmări, online, audierile legale care îl privesc din birourile avocaţilor săi şi sub supravegherea poliţiştilor de frontieră.

Este a doua oară când guvernul australian încearcă să-l expulzeze pe Djokovic.

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

Sârbul a recunoscut că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.

În concluziile sale prezentate în faţa tribunalului, ministrul a susţinut că prezenţa lui Djokovic în ţară "este susceptibilă sa prezinte un risc pentru sănătatea comunităţii australiene", deoarece ea încurajează, în opinia sa, sentimentul anti-vaccinare şi i-ar putea convinge australienii să nu-şi mai facă dozele de rapel, în timp ce varianta Omicron se răspândeşte în continuare cu viteză mare.

Deşi a recunoscut că riscul ca Djokovic să-i infecteze pe australieni este "neglijabil", ministrul a considerat că "dispreţul" arătat în trecut de jucător faţă de regulile sanitare împotriva Covid-19 constituie un exemplu prost şi, prin urmare, un risc pentru sănătatea publicului.

Ministrul "nu citează nicio dovadă" în sprijinul argumentelor sale, au replicat avocaţii jucătorului.



Citeste si