Joe Biden a dat asigurări că orice intrare a trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei ar fi considerată o "invazie", după ce a provocat indignarea Kievului evocând posibilitatea unei "incursiuni minore" a Rusiei în Ucraina, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Afirmând că a fost "foarte clar" cu preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele american a declarat: "Dacă un grup de unităţi ruse, indiferent care ar fi el, traversează frontiera Ucrainei, este o invazie".

"Asta ar duce la un răspuns economic sever şi coordonat despre care am discutat în detaliu cu aliaţii noştri", a adăugat el, adresându-se presei după o reuniune consacrată proiectelor de infrastructuri.

"Nu trebuie să existe nicio îndoială: dacă Putin face această alegere, Rusia o va plăti foarte scump", a subliniat preşedintele democrat.

"Nu este singurul scenariu pentru care trebuie să ne pregătim. Rusia are o lungă experienţă de măsuri de agresiune care nu reprezintă o acţiune militară deschisă", a precizat el, evocând posibile "acţiuni derulate de soldaţi ruşi care nu poartă uniforma rusă" sau "atacuri cibernetice".

"Trebuie să fim pregătiţi să răspundem şi acestui lucru de o manieră unită şi determinată", a mai spus el.

Joe Biden a provocat o controversă miercuri evocând posibilitatea unei "incursiuni minore" a Rusiei în Ucraina.

"Vrem să le reamintim marilor puteri că nu există incursiuni minore şi ţări mici", a replicat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Twitter.

Între timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a luat apărarea joi preşedintelui american, afirmând că acel comentariu privind "o incursiune minoră" nu reprezintă o undă verde pentru o potenţială invazie rusă a Ucrainei.

"Nu, deloc", a răspuns Stoltenberg, la CNN, unei întrebări în acest sens, relatează Reuters.

Stoltenberg a mai declarat la CNN că aliaţii îşi intensifică sprijinul pentru Ucraina, analizând posibile sancţiuni legate de Rusia şi "luând în considerare o creştere a desfăşurărilor de trupe NATO în partea de est a Alianţei."

El a adăugat că Rusia a fost invitată la o serie de întâlniri pentru identificarea unei soluţii politice.

Rusia a prezentat SUA şi NATO o listă de cereri în domeniul securităţii în privinţa cărora nu s-au înregistrat progrese la convorbirile de săptămâna trecută.

Oficialii ruşi neagă că Rusia ar avea intenţia de a invada Ucraina, dar Kremlinul a comasat aproape 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei.

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri