16 Februarie 2022

Aurescu, circumspect cu privire la retragerea trupelor ruse de la granița cu Ucraina



Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat că "nu sunt încă semne" că dezescaladarea situaţiei de securitate din Marea Neagră se produce "în mod real".

Şeful diplomaţiei române este audiat în Comisiile pentru politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor privind evoluţiile de securitate din bazinul Mării Negre.

"Această criză de securitate nu este doar despre Ucraina, nu este doar despre Marea Neagră, nu este doar despre securitatea europeană, ci este despre securitatea euroatlantică în ansamblul său, iar Marea Neagră face parte integrantă din spaţiul euroatlantic, iar securitatea Mării Negre este strâns legată şi face parte integrantă din securitatea euroatlantică", a afirmat Aurescu, citat de Agerpres.

El a arătat că acesta "este un moment important, un moment de vârf al demersurilor diplomatice care se fac pe multiple planuri, la diverse niveluri în acest moment important, încercându-se realizarea unei dezescaladări a situaţiei de securitate".

"Nu sunt încă semne că această dezescaladare se produce în mod real. Este foarte important ca demersurile diplomatice să continue, este în egală măsură extrem de important ca această detensionare să se producă în mod concret pe teren", a declarat Bogdan Aurescu, la începutul audierilor.



Citeste si