28 Februarie 2022

Discuție între Putin și Macron: președintele rus cere recunoașterea suveranității ruse în Crimeea, ”denazificarea” Ucrainei și statut neutru pentru aceasta



Preşedintele rus Vladimir Putin i-a declarat luni omologului său francez Emmanuel Macron că pretinde recunoaşterea peninsulei Crimeea drept teritoriu rus, 'demilitarizarea şi denazificarea' Ucrainei şi un 'statut neutru' pentru aceasta, ca precondiţii pentru a pune capăt invaziei în această ţară, informează AFP.

Putin a cerut 'recunoaşterea suveranităţii ruse asupra Crimeii, realizarea demilitarizării şi denazificării statului ucrainean şi garanţia statutului său neutru', a transmis Kremlinul într-un comunicat, după o convorbire telefonică între cei doi preşedinţi, conform Agerpres.ro.

Citește LIVE aici ultimele informații referitoare la invazia din Ucraina

Potrivit Kremlinului, preşedintele rus a subliniat că soluţionarea conflictului 'nu este posibilă decât dacă interesele de securitate legitime ale Rusiei sunt luate în considerare fără condiţii'.

'Partea rusă este deschisă la negocieri cu reprezentanţi ai Ucrainei şi speră că ele vor duce la rezultatele sperate', adaugă comunicatul.

Negocierile dintre oficialii ruși și cei ucraineni s-au încheiat, notează theguardian.com, citând agenția de presă rusească Tass.

Macron l-a sunat pe Putin "la cererea" omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a discutat "de mai multe ori în ultimele ore", a adăugat preşedinţia franceză.

La discuţia cu Putin, Macron "a reiterat cererea comunităţii internaţionale de a opri ofensiva rusă împotriva Ucrainei şi a reafirmat necesitatea de a pune în aplicare un armistiţiu imediat", a mai precizat Palatul Elysee, în a cincea zi a ofensivei lansate de armata rusă.

"În timp ce discuţiile au început între delegaţiile rusă şi ucraineană" la frontiera ucraineano-belarusă, el a cerut câteva lucruri ce "trebuie respectate pe teren: o încetare a tuturor loviturilor şi atacurilor asupra civililor şi cartierelor rezidenţiale; o protecţie a întregii infrastructuri civile; o securizare a axelor rutiere, în special drumul de la sud de Kiev".

"Preşedintele Putin şi-a confirmat dorinţa de a se angaja asupra acestor trei puncte", conform preşedinţiei franceze.

Macron a cerut de asemenea "respectarea dreptului internaţional umanitar şi protejarea populaţiilor civile, precum şi furnizarea de ajutor, în conformitate cu rezoluţia depusă de Franţa la Consiliul de Securitate al ONU".

Această discuţie a fost a doua între Macron şi Putin de la începutul invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie. Ei au mai vorbit joi, înaintea unui summit excepţional al UE la Bruxelles.

În convorbirea cu Zelenski, Macron "a salutat din nou simţul responsabilităţii arătat de preşedintele ucrainean în perspectiva negocierilor care încep şi chiar în timp ce Ucraina este agresată de Rusia", mai subliniază Palatul Elysee în comunicatul său.



Citeste si