Președintele României a ieșit cu declarații în urma unei noi ședințe CSAT, a doua în decurs de numai o săptămână. În conferința de presă susținută, Iohannis și-a arătat indignarea față de atacul Rusiei asupra unui stat suveran, arătând că "Nu putem accepta ca harta Europei să fie redesenată prin violență".

Cu toate acestea, a arătat șeful statului, un lucru este evident: faptul că, indiferent de deznodământ, există un învingător, poporul ucrainean, care a devenit simbolul luptei pentru libertate.

De asemenea, a declarat Klaus Iohannis, evenimentele au arătat coeziunea NATO și capacitatea de a acționa împreună a statelor aflate sub această umbrelă. Mai mult, a transmis acesta, Uninunea Europeană demonstrează că este o mare familie.

Totodată, președintele a ținut să le mulțumească tuturor românilor care i-au ajutat pe refugiați.

Spre finalul conferinței, șeful statului a explicat de asemenea că, în CSAT, s-a decis intensificarea la nivel bilateral și aliat a posturii de descurajare pe flancul estic. Republica Moldova nu a fost nici ea uitată, Klaus Iohannis arătând nevoia de sprijin a acesteia în fața evenimentelor actuale.

De asemenea, președintele a transmis că s-a decis înființarea, pe teritoriul țării noastre, a unei facilități logistice, "a unui hub care să permită colectarea donațiilor internaționale" pentru Ucraina.

Nu în ultimul rând, șeful statului a anunțat că, în CSAT, s-a decis creșterea capacității de apărare a statului român, impunându-se astfel "creșterea PIB pentru apărare de la 2% la 2,5%".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri