Uniunea Europeană va interzice exporturile de produse de lux către Rusia, pentru a da ''o lovitură elitei ruse'', în cadrul noilor sancţiuni decise cu ţările din G7, a anunţat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scriu agențiile de presă internaționale, citate de Agerpres.

''Cei care susţin maşina de război a lui Putin nu ar trebui să poată profita de stilul lor de viaţă somptuos în timp ce în Ucraina cad bombe asupra unor nevinovaţi'', a afirmat Von der Leyen într-un comunicat.

Industria de lux franceză şi italiană ar urma în mod special să fie afectate. De asemenea, în UE vor fi interzise importurile de fier şi oţel produse în Rusia.

Măsurile reprezintă al patrulea set de sancţiuni europene contra Rusiei de la declanşarea invaziei împotriva Ucrainei, sancţiuni adoptate în coordonare cu SUA şi G7.

Şefa executivului comunitar a anunţat într-o declaraţie că UE analizează şi posibilitatea suspendării drepturilor Rusiei de apartenenţă la foruri internaţionale majore, precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

''Ne vom asigura că Rusia nu poate obţine finanţare, credite sau orice alte avantaje de la aceste instituţii'', a explicat Ursula von der Leyen.

Mai mulți lideri europeni, printre care preşedintele francez, Emmanuel Macron, sau șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, au anunțat și ei noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Anterior, Joe Biden a anunţat că SUA şi aliaţii lor au decis să excludă Rusia din regimul normal de reciprocitate care reglementează comerţul mondial, ceea ce deschide calea impunerii de tarife vamale punitive în replică la invadarea Ucrainei.

Sursa foto: Captura video - Administrația Prezidențială / YouTube

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri