12 Martie 2022

Roman Abramovici a fost suspendat din funcția de director al Chelsea



Roman Abramovici, patronul lui Chelsea a fost înlăturat de la conducerea Chelsea, de către Premier League. Decizia vine în contextul în care oligarhul a fost sancționat de guvernul Marii Britanii, ca parte a răspunsului său la invazia Rusiei în Ucraina, anunță BBC.

Clubului i s-a acordat o licență specială pentru a funcționa, în ciuda faptului că Abramovici are bunurile „înghețate”. Premier League a spus că descalificarea lui Abramovici „nu va afecta capacitatea clubului de a se antrena și de a juca”.

Înlăturarea unui proprietar dintr-un consiliu ar declanșa, de obicei, vânzarea acțiunilor, un proces pe care Abramovici încercase să îl inițieze pe 2 martie, atunci când Parlamentul britanic avea în vedere deja impunerea unor sacțiuni.

Omul de afaceri a instruit a dsicutat cu firma americană de investiții Raine Group să caute 3 miliarde de lire sterline pentru club, dar experții financiari cred că prețul ar putea să scadă, având în vedere incertitudinea actuală care planează în jurul lui Chelsea.

Pe 10 martie, Raine Group a oprit temporar tranzacția, în timp ce guvernului căuta răspunsuri cu privire la implicațiile pe care le-ar putea avea sancțiunile. Guvernul Marii Britanii este deschis să ia în considerare posibilitatea de a adăuga o licență specială pe care a acordat-o clubului, care ar permite vânzarea acestuia.

O condiție pentru ca acest lucru să se întâmple, însă, ar fi ca Abramovici - unul dintre cei mai bogați oameni ai Rusiei și despre care se crede că este aproape de președintele țării, Vladimir Putin - să nu primească nimic din încasări.



Citeste si