Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a postat pe contul oficial de Instagram un clip video emoționant în care vorbește despre tragedia prin care trece poporul său, transmițând totodată un mesaj de încurajare spunând „vom învinge și vom reconstrui”.

A fost - un verb cu care ucrainenii s-au un simplu verb, folosit în aproape orice discuție în viețile noastre de zi cu zi. Dar nu este atât de simplu pentru noi, deoarece ucrainenii nu pot folosi acest verb fără să izbucnească în lacrimi: Aceasta a fost casa mea. Acesta a fost prietenul meu, acesta a fost câinele meu. Aceasta a fost mașina mea. Acesta a fost jobul meu. Acesta a fost tatăl meu, iar aceasta a fost fiica mea.

Rusia a înecat Ucraina în lacrimi, sânge și cadavre. Un lucru pe care Rusia nu-l înțelege, este acela că a fost este un cuvânt care descrie existența, iar noi, ucraineni știm ce urmează: Vom învinge și vor fi case noi, vor fi orașe noi, vor fi vise noi, va fi o nouă poveste, iar cei care s-au pierdut vor fi amintiți și vom cânta din nou și vom sărbători. Da, Ucraina era frumoasă, dar acum va deveni Ucraina Măreață”, spune liderul de la Kiev în clipul amintit.

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Israelul face multe eforturi pentru a organiza discuţii de pace la nivel înalt între Ucraina şi Rusia şi a sugerat că acestea ar putea avea loc la Ierusalim, informează Reuters, citat de Agerpres.

După ce s-a adresat parlamentului israelian, în intervenţia sa video zilnică către ucraineni preşedintele Zelenski a declarat că prim-ministrul Naftali Bennett încearcă să acţioneze ca unintermediar între Kiev şi Moscova.

"Desigur, Israelul are interesele sale, strategia sa de a-şi proteja cetăţenii. Înţelegem totul", a spus Zelenski, aşezat la birou, în tricoul său kaki.

"Prim-ministrul Israelului, domnul Bennett, încearcă să găsească o modalitate de a organiza discuţii. Şi suntem recunoscători pentru asta. Suntem recunoscători pentru eforturile lui, astfel încât mai devreme sau mai târziu vom începe să avem discuţii cu Rusia, eventual la Ierusalim. Este locul potrivit pentru a găsi pacea. Dacă este posibil".

În ultima săptămână, premierul Naftali Bennett şi-a intensificat eforturile de a aduce cele două părţi împreună şi a vorbit în mai multe rânduri atât cu Volodimir Zelenski, cât şi cu Vladimir Putin.

Sursa foto: www.president.gov.ua

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri