Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a susţinut o declaraţie de presă comună cu omologul român, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, vorbind despre războiul din Ucraina și răspunsul NATO la agresiunea Rusiei.

"Dacă Belarus se va alătura războiului, dacă va ataca Ucraina, cred că se va impune luarea deciziilor despre impunerea sancţiunilor asupra Belarus şi cred că şi NATO şi Uniunea Europeană şi toate ţările cinstite trebuie să se exprime clar: cine se alătură Rusiei trebuie să fie sancţionat la fel ca agresorul", a arătat preşedintele polonez, potrivit traducerii oficiale citate de Agerpres.

El a spus că Summitul NATO din această vară va fi unul "excepţional".

Citește și: Summit al formatului B9, anunțat la București. Iohannis a cerut o prezență NATO mai amplă în România

"Înainte de Summitul NATO vom face demersuri diplomatice pentru ca toţi cei care creează această alianţă mondială uriaşă să înţeleagă cât de serioasă este situaţia şi cât de crudă este Rusia, care este o ameninţare imensă pentru întreaga lume, mai ales că este un imperiu care are la dispoziţie arma nucleară şi doreşte să îşi extindă teritoriul", a punctat Duda.

Şeful statului polonez a vorbit şi din perspectiva ţării sale.

"Nu dorim să revenim la zona de influenţă rusească, am fost odinioară şi nu vrem să se repete, de aceea vom vorbi cu aliaţii noştri ce acţiuni trebuie întreprinse faţă de Rusia, ce regimuri de sancţiuni putem impune, ca să fie dureros pentru Rusia, ce alte acţiuni trebuie să întreprindem la nivel diplomatic, dar şi la nivelul sprijinirii Ucrainei în mod material, pentru a atinge scopul sub forma terminării războiului, pentru ca Ucraina să poată să existe în continuare ca o ţară suverană, care se va bucura de pace", a adăugat el.

Totodată, s-a referit la consecinţele agresiunii ruse în Ucraina.

"Trebuie spus cu voce tare că alianţa cu Rusia nu mai există, nu mai este obligatorie şi NATO nu trebuie să mai menţioneze actul din anul 1997 sau orice angajament faţă de Rusia. Este angajamentul NATO să apere lumea împotriva Rusiei, care este un agresor care aruncă bombe asupra teritoriilor rezidenţiale. Este războiul care poate fi numit un război total, care aminteşte de cel de-al Doilea Război Mondial şi aşa trebuie socotit", a mai arătat Andrzej Duda.

"Având în vedere ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, fără precedent, o agresiune a Federaţiei Ruse împotriva acestei ţări suverane, având în vedere ocuparea care avansează, având în vedere criza care este legată de aceasta, criza de securitate, pentru noi, dar şi pentru întreaga Europă, se poate spune că şi pentru întreaga lume, avem nevoie de o concepţie nouă a NATO (...) În primul rând, noua concepţie strategică a NATO, care acum este în curs de elaborare, trebuie să ia în considerare aceste schimbări, care în mod firesc au fost generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi acest lucru trebuie luat în considerare în viitor", a spus preşedintele polonez, potrivit traducerii oficiale.

El a vorbit de o schimbare de profil a prezenţei NATO, de la Enhanced Forward Presence sau Tailored Forward Presence la Defense Foreward Presence, adică "prezenţă permanentă defensivă a Alianţei Nord-Atlantice".

"Defensivă, adică consolidată din punct de vedere al numărului de militari, al echipamentului, al dotării acestor militari, din punctul de vedere al infrastructurii NATO. Acestea sunt cerinţele prezentului şi aceste cerinţe sunt impuse de acţiunile care au fost întreprinse de Rusia. Nu sunt decizii ale NATO, sunt deciziile care au fost luate de Rusia. Deciziile NATO vor fi rezultatul a ceea ce a făcut Rusia, efectul şi răspunsul la acţiunea agresivă a Rusiei", a completat el.

Sursa foto: DVIDS / Sgt. 1st Class Patricia Deal

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri